Atacatorul de la Nisa, radicalizat de un algerian. El nu era un om religios

Atacatorul de la Nisa, radicalizat de un algerian. El nu era un om religios
Publicat: 18/07/2016, 17:55
Actualizat: 02/11/2016, 10:11

Oficiali francezi nu au putut confirma că atacatorul Mohamed Lahouaiyej Bouhlel ar fi fost recrutat de algerian, spunând că ancheta este în curs de desfășurare.

Sâmbătă, rețeaua Stat Islamic a transmis un mesaj prin care saluta atentatul de la Nisa, precizând că a fost comis de „un soldat” al organizației fundamentaliste sunnite, cel mai probabil un simpatizant al acesteia.

Unchiul atacatorului, Sadok Bouhlel, a declarat pentru The Associated Press că având în vedere problemele familiei – el a fost îndepărtat de soția sa și de cei trei copii-, algerianul „a găsit în Mohamed o pradă ușoară pentru recrutare”.

Prietenii și familia au spus că acesta nu era în trecut un musulman care să respecte tradiția. Cazeneuve a declarat luni pentru postul de radio RTL că este posibil ca șoferul camionului să fi fost motivat de mesaje ale Stat Islamic, și că nu s-a coordonat neapărat cu o rețea mai extinsă.

„Mohamed nu se ruga, nu mergea la moschee și mânca carne de porc”, a spus Sadok Bouhlel, care a fost profesor în orașul tunisian Msaken. Acesta a sspus că a aflat despre recrutorul algerian de la rudele care locuiesc la Nisa.

Sadok a mai spus că nu vrea ca nepotul său să fie înmormântat în Msaken. „A făcut peste 80 de familii să sufere și a pătat reputația orașului nostru și a țării noastre”, a spus acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Șeful mașinăriei de propagandă din Coreea de Nord a murit